Trileme etice.

Hai noroc! (e vorba de palinca)

Vin momente in viata unui om cand sta si se uita in gol si nu se gandeste la nimic. Asta e varianta fericita. Rezervata celor alesi, care-si pot imagina un lac linisitit, fosnetul padurii si isi pot constientiza eu-l interior. Dar asta presupune ca se gandesc la un lac linistit, la fosnetul padurii si la eu-l interior, ceea ce pute... 

Spre norocul celor mai putin alesi sau chiar uitati cu totul de catre cine alege, exista si momente cand te gandesti la ceva. Intens, dureros. Sunt decizii grele de luat in viata, momente de cotitura. Cand simti ca esti slab, ca nu-ti place sa fi pus sa alegi, ca nu sti ce sa faci... Si ai vrea o mana. De ajutor. Dar iti dai seama ca alegerea e a ta si mana aia... nu ar face decat sa te influenteze. Sau nu-ti dai seama, doar o vrei. La nivel rational esti constient ca alegerea e a ta si ar trebui sa fie independenta, dar greutatea ei te face sa fi slab, sa ai nevoie (aparent) de ajutor. De o siguranta, reala sau imaginara. De o perspectiva care sa-ti faca alegerea mai usoara. Dar... in momentul in care un factor exterior te influenteaza, mai e alegerea ta... adevarata? Sau e denaturata? Cine alege? Tu sau mana? :) Mana celuilalt nu ar trebui sa aleaga pentru noi. Asa ar trebui sa fie. Din pacate, in viata, de cele mai multe ori, alegerile le fac altii... 

Stiti ce e cel mai naspa? Ca eu sunt mana! :D Eu sunt cel care as putea sa intind mana si sa inclin balanta. N-am facut-o. Si as fi inclinat-o in favoarea mea. As fi avut numai de castigat, sunt 100% sigur. Chiar cred din tot sufletul ca ar fi fost bine. Nu doar pentru mine. Dar... nu am facut o alegere egoista. A fost una etica. Chiar daca e convingerea mea ca ar fi fost mai bine pentru toata lumea sa intind mana si sa castig, n-am facut-o. Pentru ca am o convingere idioata, care m-a facut sa pierd de nenumarate ori in viata. Ca alegerile altora, denaturate, nu dureaza. Le-am preferat pe cele 'genuine', chiar daca au fost nasoale. Si la fel am facut si eu. Am ales de multe ori, fara sa tin seama de influente. Si, aparent, am pierdut. Sunt un tip fara niciun viitor, cu un trecut sinistru, in ciuda aparentelor. Sunt al nimaniu si nimeni nu e al meu. Nu am nimic si nimic nu ma are. Contraste (contrasturi, Yokko!)... Atat de greu de ales, atat de greu de decis intre un drum sau altul. Intre responsabilitatea ca cineva sa-ti apartina si confortul ca tu sa apartii altcuiva. Intre responsabilitatea ca cineva sa te iubeasca si confortul ca tu sa iubesti pe cineva? Sau o fi invers? GREA ALEGERE! Poate, pana la urma, asta e intrebarea... Sa te iubeasca cineva e o responsabilitate sau un confort? Sa iubesti pe cineva e un dar sau o pedeapsa? De ce depinde raspunsul? Ati ghicit? Sper... De mana cealalta. Mana pe care o simti intinsa spre tine transforma iubirea din pedeapsa in dar. Din responsabilitate in confort... Si care e alegerea corecta? Cand raspundem CORECT la intrebarea daca iubim? Cand ni se intinde o mana? EVIDENT, NU! Alegerile corecte (obsesiv cuvant) sunt cele facute in interior, fara influente exterioare. 

N-ar trebui sa iubim pentru ca suntem ajutati sa o facem.  N-ar trebui sa fim cu cineva pentru ca ne ofera ce avem nevoie. N-ar trebui sa ne uitam in sus la cineva pentru ca reprezinta ce ne dorim. Asta e iubirea? Iubirea e egoista? :) Am construit, involuntar, o argumentatie, un sir de intrebari retorice, la care, poate, multi ar raspunde: NU, NU, NU... !!!!! E usor sa te lasi dus de un discurs mestesugit (si eu sunt departe de asa ceva, dar simt ca functioneaza) si sa dai raspunsurile asteptate. Am vandut multe chestii la viata mea si am fost antrenat sa pun intrebarile care nasc si implementeaza in mintea consumatorului potential raspunsuri dezirabile. Si favorizeaza un raspuns final asteptat, dar FALS!!! Manipulare. Daca ofer biscuiti sau instalatii de incalzire sau bormasini sau asigurari de viata, poate fi considerat rezonabil. Daca ofer un suflet... cu asta nu ma joc. Nu negociez in felul asta. Sunt corect. DIN NOU, CORECT!!!! Reiau...

N-ar trebui sa iubim pentru ca suntem ajutati sa o facem.  N-ar trebui sa fim cu cineva pentru ca ne ofera ce avem nevoie. N-ar trebui sa ne uitam in sus la cineva pentru ca reprezinta ce ne dorim. Asta e iubirea? Iubirea e egoista? Raspunsurile reale? BAAAAAAAAAAAA DAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!! Iubirea este egoista! Asta este iubirea! Ne uitam in sus la cineva pentru ca reprezinta ce ne dorim! Suntem cu cineva pentru ca ne ofera ce avem nevoie! Iubim pentru ca suntem ajutati (impinsi) sa o facem!!! Oglinzi. Raspunsuri in oglinda, in oridine inversa... Ordinea care ne da confortul, oglinda care ne linisteste... Oglinda. Pana la urma, imaginea noastra despre sine. Egoista, idealista, asa cum e ea... Ce vrem, mai degraba decat ce meritam. Dar... REALA! Despre asta e vorba :) Iubim (sau credem ca o facem) persoana si ce reprezinta ea in realitate pentru noi sau sau imaginea pe care ne-o creem despre ea? Il iubim pe Lebreanu sau pe Edward? :) Ultima intrebare e retorica...

Dixit!

P.S.: Imi bag pula in el de suflet, ii fut in gura pe toti cei care iubesc, ma fut in creierii tuturor celor care cred in dragoste si le iau tot neamul in pula celor care isi imagineaza ca apartin cuiva sau cineva le apartine. Am suflet, iubesc, cred in dragoste, apartin. Atat. :)